Vineri, 29 martie 2024, in cadrul Cercului Pastoral Borcea- Stefan Cel Mare a avut loc slujba sfântului Maslu de Obște, găzduită de aceasta dată de
Zi: 2 aprilie 2024
Miercuri, 27 martie 2024, în parohia Ștefan Cel Mare a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți din
„Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va
În ziua de miercuri, 27 martie 2024, s-a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite, precum și Taina Sfântului Maslu de obște la parohia
Duminică, 24 martie 2024, în ajunul Praznicului Bunei-Vestiri, la ceas de seară, s-au adunat în rugăciune preoți și credincioși, pentru oficierea Tainei Sfântului Maslu, în
Duminică, 24 martie 2024, în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, copiii grupului de cateheza din parohia Feteștii Noi, îndrumați de doamna profesor pentru învățământ primar Badea
Vineri, 14 martie 2024, orele 17.00, Preacucernicii preoți ai Cercului Pastoral Țăndărei, sub protia Preacucernicului Părinte Pătărlăgeanu Marian, Protopop de Fetești, s-au întâlnit în biserica