Taina Sfântului Maslu întăreşte credinţa în Dumnezeu şi nădejdea măntuirii, aduce pace şi smerenie în inimă, pregăteşte sufletul pentru marea călătorie spre cer şi primirea
Urmând apostolilor, preoţii Cercului Pastoral Făcăeni au săvârsit această Sfântă Taină, miercuri la ora 15:00 la parohia Făcăeni și începând cu ora 17:00 la parohia
În ziua de miercuri, 10 aprilie 2024, s-a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite și Taina Sfântului Maslu de obște la parohia Fetești
În ziua de miercuri, 10 aprilie 2024, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, începând cu ora 10:00, preacucernicul preot capelan Marina Adrian
Marți, 9 aprilie 2024, s-a desfăşurat la sediul Protopopiatului Fetești, şedinţa administrativă lunară a preoţilor. Din partea Centrului Eparhial, a participat ca delegat preacucernicul Părinte
În ziua de vineri, 5 aprilie 2024, la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Țăndărei, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu. Preacucernicii Preoți
În baza parteneriatului dintre Protopopiatul Fetești și Centrul de zi „Lucia” pentru copiii cu autism, în ziua de vineri 05 aprilie 2024 a avut loc
Miercuri, 20 martie 2024, în cadrul Cercului Pastoral Făcăeni, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu de obște la Parohiile Stelnica și Cegani. Slujba Sfântului Maslu a
Miercuri, 3 aprilie 2024, la Parohia ,,Sfinții Împărați” Luciu, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, spre folosul trupesc și sufletesc al celor prezenți. Sub protia
În ziua de miercuri, 3 aprilie 2024, s-a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite și Taina Sfântului Maslu de obște la parohia Feteștii