În ziua de miercuri, 3 aprilie 2024, s-a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite și Taina Sfântului Maslu de obște la parohia Feteștii
Autor: Arhid. Nicușor-Silviu Dascălu
Marți, 2 aprilie 2024, în parohia Perișoru II a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de un sobor de preoți, condus de Părintele Piperea Ciprian Marian
În această perioadă, cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, parohiile din cadrul Protopopiatului Fetești, prin grija preoților, cu ajutorul credincioșilor, în contextul ”Anului
Luni, 1 aprilie 2024, preoții din cercul pastoral Borcea-Ștefan cel Mare au săvârșit Sfânta Taină a Maslului la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Pietroiu. Cuvântul
Luni, 1 aprilie 2024, cu ajutorul Tatălui Ceresc, în Biserica Parohiei Jegălia, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, de către preoții din cercul pastoral Borcea-Ștefan
În ziua de Duminică, 31 martie 2024, în biserica parohială „Înălțarea Domnului”, din Mihail Kogălniceanu, Protopopiatul Fetești, un grup de 56 de elevi ai Scolii
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în ziua de sâmbătă, 30 martie 2024, a avut loc în Municipiul Fetești evenimentul intitulat „Marșul
Vineri, 29 martie 2024, in cadrul Cercului Pastoral Borcea- Stefan Cel Mare a avut loc slujba sfântului Maslu de Obște, găzduită de aceasta dată de
Miercuri, 27 martie 2024, în parohia Ștefan Cel Mare a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți din
„Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va