Cu prilejul Zilei Naționale a României, la data de 1 Decembrie 2023, în biserica parohială din Movila a fost oficiată slujba de Te-Deum, urmată de
An: 2023
În ziua de joi, 30 noiembrie 2023, după săvârșirea Sfintei Liturghii, la parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Fetești, Buliga a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu
În ziua de vineri, 24 noiembrie 2023, părintele Marius Dumitru de la parohia Fetești Dudești a participat la o acțiune la Grădinița „Mihai Viteazul” din
În ziua de vineri, 24 noiembrie 2023, la parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Fetești, Buliga a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu spre folosul trupesc și
În cadrul Proiectului social „Grija față de semenii noștri”, demarat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu – Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Parohiile misionare „Sfântu Dumitru”-
În ziua de 17 noiembrie 2023, la ora 10.30, în cadrul parteneriatului cu Școala Gimnazială Mihail Kogălniceanu, părintele paroh Roșu Lucian, împreună cu părintele coslujitor
În săptămâna 20-24 noiembrie 2023, școlarii, preșcolarii, părinții și cadrele didactice de la Grădinița, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” și Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Fetești, au
În ziua de vineri, 17 noiembrie 2023, la parohia „Sfântul Proroc Ilie” – Fetești a fost săvârșită Taina sfântului Maslu, urmând tradiției împământenite in perioada
Marți, 07 noiembrie 2023, la Paraclisul parohial cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” preoții Niță Gheorghe și Niță Ion Lucian au săvârșit slujba Vecerniei
Miercuri, 08 noiembrie 2023 la Biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” Fetești Gară II, au început slujbele închinate Sfântului Ierarh Nectarie. Anul acesta se