În ziua de vineri, 24 noiembrie 2023, părintele Marius Dumitru de la parohia Fetești Dudești a participat la o acțiune la Grădinița „Mihai Viteazul” din parohie, în cadrul Parteneriatului activ încheiat cu această instituție.
Acțiunea a avut ca temă „Sfinții îngeri”, despre care părintele le-a vorbit copiilor preșcolari, îndemnându-i pe aceștia să facă fapte bune, pentru a nu pierde nevinovăția copilăriei. Micii creștini au primit daruri dulci din partea parohiei, apoi au confecționat o ghirlandă pentru împodobirea bradului de Crăciun de la biserică, promițând că vor veni curând acolo, pentru a primi Trupul și Sângele Domnului.