Ocrotitorul Protopopiatului
Sfântul Apostol Andrei 30 noiembrie
Ocrotitorii Eparhiei
Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi 22 septembrie
Ocrotitorii Eparhiei
Sfinții Mucenici, doctori fără de arginți, Epictet și Astion de la Halmyris 8 iulie
Sărbătoarea Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi a fost un prilej mare de bucurie în comunitatea din parohia Cegani, Protopopiatul Feteşti, deoarece aceasta este ocrotitoarea Sfântului Locaş. Sfânta Liturghie de Hram a fost săvârşită de un număr de opt preoţi colegi şi vecini ai parohiei Cegani, parte dintre aceştia dând o frumuseţe aparte slujbei prin răspunsurile pe care le-au dat la strană. Prin grija Preacucernicului Părinte Paroh Aurel Dobrin, toate pregătirile au fost...
Cele mai noi informații din biserici și mănăstiri aflate în Bărăgan...
Marți, 23 decembrie 2025, ostenitorii Centrului Eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor au adus vestea Nașterii Domnului prin colinde, în fața Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.Mome...
Biroul Mass-Media
Familii aflate în dificultate din Slobozia au primit daruri la Catedrala Episcopală din Slobozia 22.12.2025
Biroul Mass-Media
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a primit grupuri de colindători la Centrul Eparhial 22.12.2025
Biroul Mass-Media
Daruri în pragul sărbătorii Nașterii Domnului 22.12.2025