În ziua de marți, 14 mai 2024, s-a desfăşurat la sediul Protopopiatului Fetești, şedinţa administrativă lunară a preoţilor. Din partea Centrului Eparhial, a participat ca
În ziua de duminică, 12 mai 2024 enoriașii parohiei „Sfântul Ilie” din Fetești au mers în pelerinaj la Slobozia, unde s-au închinat și la icoana
În Protopopiatul Fetești, săptămâna 6-12 Mai 2024, fiind proclamat ”An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de
Vineri, 10 mai 2024, un grup de elevi ai claselor V-VIII ai Școlii Gimnaziale „Dragoș Marin” din comuna Ștefan cel Mare, în baza parteneriatului activ
În ziua de 8 mai 2024, 15 elevi de la Școala Gimnazială Nr. 2 Perișoru, sub îndrumarea și coordonarea dedicată a părintelui profesor Marian Adrian,
Există deja o tradiție ca în preajma Sărbătorii Învierii Domnului, cel mai important praznic al Bisericii Ortodoxe,Biserica să își intensifice misiunea socială și să fie
Începând cu duminica Floriilor, copiii care fac parte din grupul de cateheză din Parohia Feteștii Noi au fost prezenți zilnic în biserică. Au participat conștiincioși
În Săptămâna Patimilor, în parohia „Înălțarea Domnului”, din Mihail Kogălniceanu, copiii parohiei noastre însoțiți de părinți și bunici, ne-au ajutat să pregătim cele de trebuință
În Sfânta și Marea zi marți, a Săptămânii Sfintelor Patimi, 30 aprilie 2024, preacucernicul preot capelan Marina Adrian Liviu, de la Capela „Sfinții Doctori fără
În seara zilei de vineri, 26 februarie 2024, la Mănăstirea Hagieni din Protopopiatul Fetești, s-a săvârșit slujba Tainei Sfântului Maslu, de către un sobor de