Duminică, 02 iulie 2017, când Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Parohia și Comuna Ștefan cel Mare din Protopopiatul Fetești, a
Joi, 25 mai 2017, după săvârșirea Sfintei Liturghii în ziua praznicului Înălțării Domnului, elevii Școlii Gimnaziale Săveni împreună cu profesorii, și preoții lor, au oferit
Vineri, 26 mai 2017, la Spitalul Orășenesc Țăndărei a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de către preacucernicii preoți Pavel Titel, Radu Adrian și Chioveanu Nicolae.
Joi, 25 mai 2017, cu ocazia sărbătorii Înălțării Domnului și a Zilei Eroilor, în Țăndărei, la monumentul eroilor din centrul orașului, s-au desfășurat activități comemorative.
Miercuri, 24 mai 2017, elevii Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”, din orașul Țăndărei, aflați în săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, au vizitat
Luni, 8 Mai 2017, preacucernicul părinte Marian Pătărlăgeanu, protopop al Protopopiatului Fetești a inspectat parohiile Sfântul Ilie Feteşti, Sfânta Treime Feteşti şi Sfântul Spiridon Ţăndărei.
Vineri, 14 aprilie 2017, Preacucernicii Preoți din orașul Țăndărei au săvârșit slujba Tainei Sfântului Maslu la Spitalul Orășenesc pentru cei internați şi pentru cadrele medicale
Duminică, 26 martie 2017, preacucernicii preoți de la parohiile din orașul Țăndărei, sub protia preacucernicului părinte Protopop Pătărlăgeanu Marian, au săvârșit Taina Sfântului Maslu pentru
Miercuri, 22 martie 2017, la Parohia „Sfântul Cuvios Sava” din localitatea Săveni a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de către Preacucernicii Preoți din Cercul Pastoral
Comunicat de presă Marșul pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” Sâmbătă, 25 martie 2017 În perioada 1–31 martie 2017,