Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Marți, 13 octombrie 2026, la biserica parohială cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din cartierul Coloniști al Municipiului Fetești, a început prăznuirea Sfintei Parascheva, a doua ocrotitoare a sfântului locaș.
Sub protia părintelui Dumitru Marius, preoții: Niță Gheorghe, Iliescu Neagu, Manolache Victor, Argatu Iulian, Brateș Alexandru, Păun Mihail, Stanchi Marius, Mocanu Tatian și Niță Ion Lucian, au săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia.
Cuvântul de învățătură a fost ținut de către părintele Iliescu Neagu, care a evidențiat cum să facem să simțim prezența Sfintei Parascheva în viața noastră.
În ziua de prăznuire a Sfintei, s-a săvârșit Utrenia și Sfânta Liturghie, iar doamnele din Comitetul Parohial au pregătit o mică agapă pentru credincioșii prezenți la praznic.
A consemnat preot paroh Niță Ion Lucian, parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Fetești Coloniști, Protopopiatul Fetești







