Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 6–10 iulie 2025, a avut loc la Bisoca cea de-a XII-a ediție a taberei duhovnicești „Tânărul în căutarea lui Hristos”. Evenimentul a reunit peste 45 de tineri din Săveni, dornici să-și aprofundeze viața spirituală, însoțiți de preoții Toader Georgian și Jugănaru Florin.
Tema ediției din acest an – „Hristos, adevărata libertate” – a fost dezbătută în cadrul a trei sesiuni tematice, moderate de părintele Jugănaru Florin, în care s-a discutat despre sensul autentic al libertății în lumina credinței creștine și despre relația dintre adevăr și libertate în viața tinerilor.
Programul taberei a inclus și un pelerinaj pedestru la Mănăstirea Poiana Mărului, o ocazie de reculegere și rugăciune în mijlocul naturii. De asemenea, participanții au vizitat AstroClub Bisoca, unde au fost introduși în tainele astronomiei de către domnul profesor Viorel Șerbănoiu, directorul școlii gimnaziale din localitate. Tinerii au avut ocazia să observe soarele prin telescop și să afle informații fascinante despre sistemul nostru solar și alte galaxii.
Activitățile recreative nu au lipsit: seara de film, seara de folk, focul de tabără și atelierele creative au completat atmosfera de prietenie și comuniune. Tabăra s-a încheiat în mod solemn cu participarea tuturor tinerilor la Sfânta Liturghie, unde mulți dintre ei s-au împărtășit, întărindu-și legătura cu Hristos.
Evenimentul a reprezentat o frumoasă întâlnire între credință, cultură și prietenie, oferind tinerilor un cadru binecuvântat pentru creștere duhovnicească și descoperire de sine.

















