În ziua de Rusalii, 31 mai 2026, la Parohia Găița, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din comuna Făcăeni, a avut loc slujba de sfințire a noii troițe amplasate în capela comemorativă din curtea casei parohiale, pe locul fostei biserici.
La invitația părintelui paroh Cloșcă Nicușor Cezar, la acest moment de aleasă bucurie duhovnicească au participat părintele protopop Marian Pătărlăgeanu, alături de un ales sobor de preoți.
Prima biserică din această parohie a fost zidită în anul 1867, din cărămidă, însă a fost demolată în anul 1926 la amenințarea apelor Borcei. În anul 1927 este ridicat un alt locaș de cult din paiantă, provizoriu, în curtea casei parohiale, care, aflându-se într-o stare gravă de degradare, a fost demolată în anul 2014.
În anul 2024, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, pe locul fostei biserici din curtea casei parohiale s-a început construirea unei capele comemorative, prin strădania și jertfa domnului Palea Gabriel și a familiei sale.
















