Pe 16 februarie 2025, în cadrul programului catehetic "Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe - moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri", a avut loc cateheza intitulată „Sfințenia – o realitate aproape de noi”, susținută de Dumitrache Teodor, student la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Evenimentul a reunit peste 50 de tineri, care au avut ocazia să aprofundeze învățătura Bisericii despre sfințenie și despre drumul spre desăvârșire.
În cadrul catehezei, tânărul teolog a evidențiat un adevăr esențial: sfinții au fost oameni ca noi, având propriile lor lupte, patimi și neputințe. Cu toate acestea, iubirea lor nemărginită față de Dumnezeu și dorința de a-I sluji i-au ajutat să depășească orice obstacol și să atingă sfințenia. Au fost oferite exemple concrete din viețile unor mari sfinți, care au trecut prin încercări, dar au reușit să își învingă slăbiciunile prin rugăciune, pocăință și fapte bune.
Discuțiile au fost interactive, tinerii fiind încurajați să adreseze întrebări și să reflecteze asupra modului în care pot trăi o viață mai aproape de Dumnezeu. S-a subliniat faptul că sfințenia nu este un ideal îndepărtat, ci un drum accesibil tuturor celor care își doresc să trăiască în lumina credinței și a iubirii creștine.
Această cateheză a fost un prilej de inspirație și întărire sufletească pentru tinerii prezenți, oferindu-le un model autentic de viață duhovnicească, ancorat în realitatea cotidiană.




