Sărbătorit în fiecare an la data de 6 decembrie, Sfântul Ierarh Nicolae este numit ocrotitorul copiilor, al văduvelor și al celor sărmani. Sfântul Ierarh Nicolae
Protopopiatul Fetești, prin SERVICIUL SOCIAL ACORDAT ÎN COMUNITATE DESTINAT PERSOANELOR ADULTE, a obținut în luna noiembrie 2017, o finanțare nerambursabilă de la bugetul local al
10 decembrie 2017, în Duminica a XXVII-a după Rusalii, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor un sobor de preoți și diaconi au
Miercuri, 6 decembrie 2017, parohia Făcăeni și-a serbat ocrotitorul. Alături de preoții și credincioșii parohiei, au fost prezenți și preoții Buliga Gabriel de la parohia
În ziua de 6 decembrie 2017 a fost oficiată slujba Utreniei și Sfintei Liturghii în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, la Capela Spitalului Municipal „Anghel Saligny”
Astăzi, 1 decembrie 2017, cu ocazia aniversării a 99 de ani de la marea unire, în biserică Parohiei „Sfinții Voievozi” din Orașul Țăndărei, s-au oficiat
Cu acazia zilei naţionale la Parohia Ştefan cel Mare preoţii slujitori ai parohiei au savârşit slujba de Tedeum, participând la această slujbă credincioşi ai parohiei,
La data de 1 Decembrie 2017, se împlinesc 99 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. În Parcul Central din
Miercuri, 29 noiembrie 2017, a avut loc o activitate dedicată Sfântului Apostol Andrei-Apostolul Românilor. Aceasta s-a desfășurat în parteneriat cu Școala Gimnazială Aurel Vlaicu, nr.
În funcţia de Episcop al Sloboziei şi Calăraşilor a fost ales, în data de 18 iunie 2009, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu Grifoni. Preasfinţia Sa fusese propus,