Excursie de 1 zi pentru copiii Serviciului Social Acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte, din cadrul Protopopiatului Fetești

 

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Biroul de Asistență Socială – Protopopiatul Fetești, în data de 26.08.2026, a organizat o excursie gratuită, cu caracter educativ și spiritual, desfășurată în zona montană a județului Dâmbovița și în apropierea Capitalei. Activitatea a avut ca scop îmbinarea recreerii cu formarea duhovnicească, oferindu-le celor mici ocazia de a descoperi frumusețea naturii și valorile credinței ortodoxe.

Prima oprire a fost în zona Sinaia, unde copiii au vizitat Lacul Scropoasa, un loc de o frumusețe aparte, situat într-un cadru natural spectaculos. Entuziasmul și bucuria copiilor au fost vizibile pe tot parcursul vizitei, experiența contribuind la dezvoltarea lor emoțională și socială.

La întoarcere am poposit la Mănăstirea Pasărea, un important așezământ monahal de maici. Copiii au aflat despre viața și exemplul Sfintelor Filofteia și Elisabeta, modele de credință, jertfelnicie și iubire creștină.

Această activitate s-a înscris în seria evenimentelor dedicate Anului Omagial al Sfintelor femei din calendar, evidențiind rolul și importanța modelelor feminine în viața creștină. Prin astfel de inițiative, Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Fetești își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea armonioasă a copiilor, atât din punct de vedere educațional cât și spiritual.

Excursia a reprezentat nu doar o zi de recreere, ci și o lecție valoroasă despre credință, natură și comunitate, lăsând în sufletele copiilor amintiri frumoase și dorința de a participa și la alte activități similare.

A consemnat Spătaru Maria Melania - Tehnician social, Protopopiatul Fetești.