Credincioșii parohiei „Sfântul Nicolae” din Făcăeni, în pelerinaj

           În ziua de sâmbătă, 3 mai 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor,  enoriașii parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din comuna Făcăeni au mers în pelerinaj, însoțiți de părintele paroh Năstase Valentin.

         Primul popas duhovnicesc a fost la mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, unde au avut ocazia unică de a se închina moaștelor Sfintei Împărătese Elena, aduse în țară de la Veneția.

         Următorul obiectiv sfânt vizitat a fost mănăstirea Pasărea, din apropierea Bucureștiului, după care grupul de pelerini s-a îndreptat cu mulțumire sufletească spre casă.