În ziua de 24 iunie 2025, când prăznuim Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica), dar și Ziua Internațională a IEi românești, după tradiția deja formată, copii și adulți au participat la Sfânta Liturghie purtând cu bucurIE componenta importantă a portului nostru național - Ia, astfel aducând un omagiu costumului popular românesc.
După Sfânta Liturghie, la invitația doamnei bibliotecar din localitate, Moroianu Mădălina, o parte dintre credincioși au participat la o șezătoare intitulată ,,MândrIE de Cotean” organizată în cinstea acestei sărbători. Într-un cadru plin de voie bună, cei prezenți au împletit coronițe din flori (sânziene, flori nemuritoare și spice de grâu), așa cum se obișnuiește de Sânziene. De asemenea, s-a discutat despre obiceiurile și tradițiile românești legate de această zi - culegerea plantelor medicinale precum sunătoarea, menta, pelinul, coada-șoricelului sau chiar sânzienele galbene care sunt culese dimineața, pe rouă, când se spune că au cea mai mare energie și eficiență.
Culegerea plantelor era însoțită de rugăciuni sau gânduri bune, considerându-se un act sacru, nu doar utilitar.
Această tradiție face parte din moștenirea noastră culturală și reflectă legătura profundă dintre om și natură. Au fost prezentate modele tradiționale de cusături pe etamină și ii, precum și alte îndeletniciri ale femeilor de odinioară, cum ar fi torsul, țesutul sau broderia. Toate aceste activități au fost menite să le trezească celor mici interesul pentru tradițiile românești, să-i inspire, să prețuiască și să ducă mai departe valorile autentice ale neamului nostru.
Evenimentul a fost un prilej de bucurie, comuniune și redescoperire a identității culturale.
A consemnat preot paroh Roșu Lucian








