Cateheză despre mărturisirea credinței la Săveni

         La parohia Săveni, în data de 1 iunie 2025, părintele Jugănaru Florin a susținut o cateheză adresată liceenilor din cadrul Asociației Tineretul Ortodox Român (ATOR), având ca temă mărturisirea credinței și a lui Hristos în cercurile de prieteni. Întâlnirea a avut loc într-un cadru deschis și sincer, adaptat frământărilor specifice adolescenței.

         În cadrul discuției, părintele a evidențiat importanța trăirii autentice a credinței în viața de zi cu zi, mai ales în relațiile de prietenie, unde tinerii pot fi tentați să renunțe la valorile lor pentru a fi acceptați.

         „Rugăciunea asumată, cu conștiința că Dumnezeu este viu, ne păzește de multe ispite”, a afirmat părintele Jugănaru, subliniind că nu este vorba despre o simplă repetiție de cuvinte, ci despre o comuniune reală cu Dumnezeu, care întărește caracterul și convingerile personale.

         Întâlnirea face parte dintr-o serie de activități educativ-duhovnicești organizate de ATOR pentru formarea tinerilor în spiritul valorilor creștine, în dialog cu provocările contemporane.