ARTICOLE
MAR
31
WED

Și noi susținem VIAȚA!

Categoria Protopopiate    |     11:00

Și noi susținem VIAȚA!

Galerie foto

      În contextul manifestărilor Marșului pentru Viață din 27 Martie 2021, preacucernicul preot capelan Marina Adrian Liviu, de la Capela „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” a Spitalului Fetești, prin bunăvoința unei donatoare anonime, a oferit Secției Maternitate recent redeschisă, trusouri, scutece, șervețele umede, hăinuțe și biberoane pentru noi născuți.

      Darul vieții ca binecuvântare a lui Dumnezeu, nu mișcă numai sufletul unei mame care îl poartă timp de nouă luni în pântece, ci aduce bucurie și speranță tuturor cadrelor medicale care își desfășoară activitatea în acest spital-suport Covid de peste un an, în care suferința și moartea, din păcate, umbriseră cu desăvârșire acest minunat dar.

      Nădăjduim ca biruința vieții asupra morții, pe care ne-a adus-o Mântuitorul Hristos, să se regăsească în această instituție medicală, prin gânguritul cald al pruncilor și prin miile de lacrimi și zâmbete de fericire ale mamelor și familiilor creștine!

 

A consemnat preot capelan Marina Adrian Liviu