ARTICOLE
JUL
24
SAT

Prăznuirea hramului Parohiei „Sfântul Proroc Ilie” din Fetești

Categoria Protopopiate    |     10:16

Prăznuirea hramului Parohiei „Sfântul Proroc Ilie” din Fetești

Galerie foto

            Ca în fiecare an, Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Municipiul Fetești, Protopopiatul Fetești și-a sărbătorit ocrotitorul, pe cel ce a fost „înger în trup și temeiul prorocilor”.

            Începând cu seara zilei de 19 iulie 2021, un număr mare de credincioși au participat la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată în fața bisericii de un sobor format din 11 preoți din Cercul pastoral-misionar Fetești, invitați de preotul paroh Marian Adrian și de preoții coslujitori Argatu Iulian și Dicianu Florian.

            Cuvântul de învățătură a fost ținut de părintele pensionar Păun Nicolae, la finalul slujbei, acesta evidențiind viețuirea pilduitoare a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, pildă de credință statornică în Dumnezeu, credință care l-a învrednicit de darul facerii de mari minuni încă din timpul vieții, precum și de nemurire.

            Toți credincioșii prezenți la frumoasa slujbă au primit pachete cu alimente din partea parohiei.