ARTICOLE
JUN
14
MON

Înălțarea Domnului în parohiile Protopopiatului Fetești

Categoria Protopopiate    |     07:47

Înălțarea Domnului în parohiile Protopopiatului Fetești

Galerie foto

          În ziua de joi, 10 iunie 2021, în ziua praznicului Înălțării Domnului, la toate parohiile din Protopopiatul Fetești s-a săvârșit slujba de pomenire a eroilor căzuți la datorie pentru apărarea țării și a credinței ortodoxe strămoșești în cele două războaie mondiale, precum și pe alte teatre de operațiuni. 

          Astfel, pomenirea celor jertfiți pentru credință și neam s-a realizat cu solemnitate în cadrul Sfintei Liturghii, precum și la slujbele de pomenire săvârșite la monumentele eroilor din localități, în prezența autorităților locale, a elevilor și a cadrelor didactice, urmând apoi depuneri de coroane, discursuri și momente artistice. 

          La ora 12 clopotele bisericilor au fost trase în semn de recunoștință și de cinstire a memoriei acestora.

          Veșnică să le fie pomenirea!