ARTICOLE
MAR
03
TUE

Instalarea părintelui Nicolae Chioveanu la Parohia Fetești Gară I

Categoria Noutăți    |     08:59

Instalarea părintelui Nicolae Chioveanu la Parohia Fetești Gară I

Galerie foto

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în data de 1 martie 2020 a avut loc la Parohia Fetești Gară I, Protopopiatul Fetești, instalarea noului preot paroh, în persoana preacucernicului Chioveanu Nicolae.

După săvârșirea slujbei Utreniei și a Sfintei Liturghii, preacucernicul părinte Marian Pătărlăgeanu, Protopop de Fetești, a dat citire în fața credincioșilor prezenți Deciziei de numire a noului preot și l-a prezentat pe noul păstor duhovnicesc.

Acesta a luat apoi cuvântul, mulțumind Bunului Dumnezeu pentru binefacerile primite, Preasfințitului Părinte Vincențiu pentru încrederea acordată prin  Decizia de numire la această parohie, părintelui paroh  și tuturor celor prezenți pentru călduroasa primire, apoi  a făgăduit că va împlini cu răspundere sarcinile ce-i revin ca și preot coslujitor.

La final, toți credincioșii au primit mărțișoare, confecționate de copiii părintelui nou instalat.