Protopopiatul Fetești
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Praznicul Nașterii Domnului în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Platonești

În ziua de 25 Decembrie 2019, la slăvitul Praznic al Nașterii Domnului, în prezența unui mare  număr de credincioși, adulți și copii, s-a oficiat de către Preacucernicul preot Pavel Titel, Slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii.

La sfârșitul slujbei s-a dat citire Pastoralei Preasfințitului Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor, adresată dreptmăritorilor creștini ai acestei eparhii de Dumnezeu binecuvântate.

Colindătorii satului, care duc tradiția  mai departe, au interpretat câteva colinde, iar grupul de cateheză al parohiei noastre, condus de cântărețul Marina Adrian Liviu, a susținut un recital de colinde, răsplătit de auditoriu cu numeroase aplauze.

Totodată, prin bunăvoința unor fii ai satului plecați peste hotare, părintele Pavel Titel a dăruit tuturor celor prezenți peste 150 de pachete cu dulciuri și alimente, marcând astfel bucuria venirii Mântuitorului pe pământ, prin milostenie și împreună rugăciune.

 

A consemnat  preot  paroh Pavel Tite

 

Noutati