ARTICOLE
MAR
29
FRI

Sfântul Maslu la Unitatea Militară Bărăganu

Categoria Noutăți    |     06:31

Sfântul Maslu la Unitatea Militară Bărăganu

În data de 29 martie 2013 s-a săvârşit, cu voia Domnului Taina Sfântului Maslu la capela Unităţii Militare 01945 Feteşti – Oraş din Protopopiatul Feteşti.

Alături de preoţii slujitori din cuprinsul Municipiului Feteşti invitaţi de preotul militar Iliescu Constantin Dan, s-au rugat împreună şi mulţi credincioşi angajaţi ai acestei unităţi militare, enoriaşi din comunitate şi din împrejurimi.

În cuvântul de învăţătură, părintele Păun Nicolae a explicat, în cuvinte frumoase, importanţa acestei Sfinte Taine pentru desăvârşirea duhovnicească a creştinilor ortodocşi.

Domnul General Băhneanu Cătălin, comandantul unităţii, a invitat apoi pe cei prezenţi să participe la masa organizată la popotă.