ARTICOLE
MAR
29
FRI

Sfântul Maslu la parohia Ţăndarei Gară II

Categoria Noutăți    |     06:29

Sfântul Maslu la parohia Ţăndarei Gară II

Vineri, 29 martie 2013,la parohia Ţăndărei Gară II a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi format din slujitorii care aparţin Cercului Pastoral Misionar Ţăndărei.

Taina Sfântului Maslu a fost precedată de Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul săvârşită de către preacucernicii părinţi Ion Florin, preot paroh la parohia mai sus menţionată, Iordache Sebastian, preot paroh la parohia Ţăndărei Gară I şi Ignat Nicolae, preot paroh la parohia Giurgeni.

După săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, părintele Bârsan Teodor, preot II la parohia Ţăndărei Oraş, a susţinut o cuvântare cu titlul "Taina Sfântului Maslu" în care a vorbit oamenilor despre importanţa acestei taine în viaţa creştinilor şi despre foloasele sufleteşti şi trupeşti pe care le au oamenii care participă la slujba acestei Sfinte Taine.

De asemenea au fost menţionate câteva repere istorice cu ocazia celor două decenii de misiune creştină în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor.

A consemnat PC Pr Alecu Vasile, responsabil Cerc Pastoral-Misionar Ţăndărei