Protopopiatul Fetești
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir și Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, prezentați elevilor din Fetești

Miercuri, 23 octombrie 2019, la biserica parohială „Sfânta Treime” din Municipiul Fetești, a avut loc o activitate dedicată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir și Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov.

Aceasta s-a desfășurat în cadrul parteneriatului educațional ¢¢Micul creștin² încheiat cu Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” din Fetești, la care au participat elevii clasei a V- a A, coordonați de doamna profesor de Religie - Paleacu Mihaela și părintele paroh Păun Mihail, de la Parohia Sfânta Treime – Protopopiatul Fetești.

Doamna profesor le-a vorbit copiilor despre viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, care este ocrotitorul spiritual al multor români, despre datinile și obiceiurile populare legate de sărbătoarea Sfântului Dumitru, unul dintre cele mai spectaculoase obiceiuri desfășurându-se la sate, în ajunul cinstirii Sfântului.Printre acestea pot fi amintite focurile vii, numite Focul lui Sânmedru, când oamenii aprind focuri în curți sau pe dealuri, peste care sar copiii, ca să fie sănătoși, iar tinerii, pentru a se căsători.

Sfântul și Marele Mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinți binecredincioși.Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos și slujind Lui.

Sfântul Dimitrie a murit la Sirmium, fiind închis în temniță de către împăratul păgân Maximilian, străpuns de sulițe, iar moaștele sale au fost aduse în Tesalonic pe 26 octombrie 413.

Părintele Păun Mihail, le-a vorbit despre viața și minunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov – Ocrotitorul Bucureștilor, ale cărui sfinte moște se află la Catedrala Patriarhală din București. Acesta s-a născut în secolul al XIII – lea, în satul Basarabovo, din Bulgaria, așezat pe marginea râului Lom.

La sfârșit, copiii au primit iconițe și dulciuri.

A consemnat asistent social STANCHI LAURA-ALINA, Protopopiatul Fetești

Noutati