ARTICOLE
OCT
24
TUE

Revedere anuală de pe Borcea la U.M. 01912 Borcea

Categoria Noutăți    |     08:35

Revedere anuală de pe Borcea la U.M. 01912 Borcea

Vineri 20 octombrie 2017, cu ocazia ediției a 14-a a revederii cadrelor militare în retragere și în rezervă, a avut loc la Monumentul Aviației din Fetești, slujba de pomenire a eroilor căzuți la datorie pentru apărarea țării.

Evenimentul a debutat cu întâmpinarea comandamentului garnizoanei Fetești și intonarea Imnului Național.

Preoți din Cercul Pastoral Fetești împreună cu preacucernicul părinte Iliescu Dan, preot militar la Unitatea Militară UM 01912 Borcea, au săvârșit Slujba Parastasului.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și centrale, ai instituțiilor de învățământ, sănătate și a Ministerului Apărării Naționale.

Ceremonia s-a încheiat cu o depunere de coroane din partea celor prezenți, iar o escadrilă de avioane F 16 au survolat cerul.

A consemnat responsabil Cerc Pastoral-Misionar Fetești, preot Brateș Alexandru.