ARTICOLE
OCT
11
WED

Parohiile Sfântul Ilie – Feteşti şi Cegani au fost vizitate de Protopopul de Fetești

Categoria Noutăți    |     08:44

Parohiile Sfântul Ilie – Feteşti şi Cegani au fost vizitate de Protopopul de Fetești

Marți, 10 octombrie 2017, Preacucernicul Părinte Marian Pătărlăgeanu, protopop al PROTOPOPIATULUI FETEȘTI a vizitat două biserici parohiale din protopopiat.

PAROHIA CEGANI, vizitată de Părintele Protopop de Fetești Prima parohie vizitată de părintele Protopop de Fetești, Marian Pătărlăgeanu, a fost Parohia Cegani din comuna Bordușani, județul Ialomița.

Biserica parohială Cegani are hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva.

PAROHIA CEGANI, ISTORICUL COMUNITĂȚII. Satul Cegani are prima atestare documentară din anul 1557, în timpul domniei lui Pătraşcu cel Bun. La mijlocul sec. al XIX-lea, moşia Ceganilor era în proprietatea lui Evanghelie Zappa, mare filantrop, ctitor de biserici în Bărăgan şi promotor al Jocurilor Olimpice moderne.

PAROHIA CEGANI, ISTORICUL BISERICII. Biserica parohială Cegani cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost construită în anul 1876-1877, prin daniile credincioşilor din parohie, ctitor principal fiind Mihail Brînză, care a stăruit şi a contribuit cel mai mult la această construcţie.

PAROHIA SFÂNTUL ILIE – FETEŞTI are șantier de pictură A doua biserică din PROTOPOPIATUL FETEȘTI, care a fost vizitată de părintele Protopop de Fetești, Marian Pătărlăgeanu, a fost Parohia Sfântul Ilie – Feteşti, din municipiul Fetești, județul Ialomița.

Această biserică parohială, aşezată în partea de vest a oraşului Fetești, la mică distanţă de Şcoala Gimnazială nr. 8 şi de Grupul Şcolar de Industrie Alimentară, vine să aducă în peisajul local o notă de frumuseţe arhitecturală bisericească.

În prezent Parohia Sfântul Ilie – Feteşti are în desfășurare lucrări de pictură în tehnica fresco.

A consemnat preacucernicul părinte Marian Adrian, Secretar al Protopopiatului Fetești.