ARTICOLE
MAR
09
WED

Mărțișorul primăverii 2016

Categoria Noutăți    |     03:38

Mărțișorul primăverii 2016

În ziua de 6 martie, în duminica a treia din perioada Triodului, după Sfânta Liturghie, la Capela Spitalului Municipal „Anghel Saligny” din Fetești a avut loc un eveniment deosebit cu ocazia venirii primăverii și a sărbătoririi femeilor. Astfel că, o parte din copiii grădiniţei cu program prelungit “Albă ca Zăpada” din Feteşti prezenți la capelă au intonat la finalul slujbei următoarele cântări: „O măicuță sfântă”, „Floricică floricea”, poezia „Sărut-mana mamă bună” și altele.

La finalul acestei reprezentații, copiii au împărțit doamnelor și domnișoarelor mărțișoare confecționate manual de ei la grădiniță. Aceștia au fost insoțiți la biserică de părinți, de educatoare și de doamna directoare în cadrul programului lunii martie, din cadrul parteneriatului existent între grădinița cu program prelungit “Albă ca Zăpada” și Capela Spitalului Municipal Fetești cu hramul „Sfinții Doctori Cosma și Damian”.

În ziua următoare preotul Ștefan Vădana a împărțit femeilor internate în spital și personalului medical mărțisoare și felicitări confecționate pe de-o parte de copiii și adulții cu dizabilități din cadrul Organizației „Trebuie!”, filiala Fetești, cât și de copiii grădiniţei cu program prelungit “Albă ca Zăpada” din Feteşti.