ARTICOLE
DEC
20
SUN

Credincioșii din Stațiunea Mărculești și-au întâmpinat păstorul

Categoria Noutăți    |     03:54

Credincioșii din Stațiunea Mărculești și-au întâmpinat păstorul

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Părintele Protopop Ionuț Voicu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Stațiunea Mărculești, unde, alături de un sobor de preoți a oficiat Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană au fost date de un cor de credincioși de la Parohia Tudor Vladimirescu. După otpustul Sfintei Liturghii, Părintele Protopop a transmis binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu și a prezentat pe părintele Ciprian Marian Piperea, cel ce azi înainte va păstori această Parohie. A urmat citirea deciziei Chiriarhale de numire și înmânarea Sfintei Evanghelii, a Sfintei Cruci precum și a Molitfelnicului – ca semn al întreitei demnități preoțești. În cuvântul său, părintele Marian Piperea, a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile primite, Preasfințitului Părinte Vincențiu pentru purtarea de grijă, părinților, profesorilor și tuturor celor ce au contribuit la formarea sa.

A consemnat preot Ionuț Costinel Voicu, Protopop de Fetești.