ARTICOLE
JUN
04
THU

Pomenirea eroilor la Parohia Sfântul Dimitrie – Ştefan cel Mare

Categoria Noutăți    |     10:18

Pomenirea eroilor la Parohia Sfântul Dimitrie – Ştefan cel Mare

Într-o atmosferă de mare sărbătoare, la Parohia Sfântul Dimitrie din localitatea Ștefan cel Mare-Protopopiatul Fetești, a avut loc pomenirea eroilor nemului ce s-au jertfit pentru apărarea și integritatea neamului românesc.

În fața Monumentului închinat acestora, după terminarea Sfintei Liturghii săvârșită în cinstea Înălțării Domnului la cer, creștinii prezenți s-au rugat Domnului și au împărțit ofrande, cinstindu-le cu toții veșnica pomenire.

Într-o frumoasă colaborare cu Școala Gimnazială ,,Dinu Marin’’ din localitatea Ștefan cel Mare, elevii, sub conducerea domnului profesor de istorie Man Mihail au prezentat un frumos program artistico-religios ce a inclus poezii și cântece închinate eroilor.

Au fost ovaționate de către domnul profesor faptele minunate săvârșite de aceștia pentru ca țara noastră să fie liberă și independentă.

La sfârșitul ceremoniei religioase au fost ,,presărate flori’’ la Monumentul eroilor.

Toți cei prezenți au luat parte la o agapă frățească oferită de către Preacucernicul Preot Paroh Tudora Ioan și credincioșii parohiei.

A consemnat Preot Paroh Tudora Ioan-Parohia Sfântul Dimitrie, Protopopiatul Fetești