Luna noiembrie a adus din nou bucurie, entuziasm și rodnicie în rândul copiilor din grupul de cateheză Gaudium al Parohiei Feteștii Noi. Fiecare duminică a fost prilej de participare la Sfânta Liturghie, de învățătură duhovnicească și de activități creative menite să le îmbogățească mintea și sufletul.
2 noiembrie – Pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr
În prima duminică a lunii, 42 de copii au fost prezenți la Sfânta Liturghie. După slujbă, doamna profesor de religie Duță Mioara le-a vorbit copiilor despre Pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, îndemnându-i la compasiune și bunătate.
Activitatea practică ce a urmat a fost una deosebit de îndrăgită: copiii au realizat tablouri din cereale, sub îndrumarea cadrelor didactice Badea Maria, Mocanu Florentina, Tudor Gabriela și Toma Daniela. Atmosfera a fost una de lucru în echipă, creativitate și voie bună.
9 noiembrie – Sporul casei și Îngerii lui Dumnezeu
Pentru că după activitatea precedentă au rămas multe cereale nefolosite, duminica următoare copiii au fost introduși într-o discuție frumoasă despre modul în care bunicii și străbunicii își păstrau hrana peste iarnă, utilizând beciurile sau chiar îngropând legumele în pământ. În continuarea catehezei, au realizat împreună borcane cu „Sporul casei”, activitate ce a îmbinat tradiția cu creativitatea.
Tot în această duminică, 40 de copii au participat la Sfânta Liturghie. Cateheza a fost susținută de doamna preoteasă Mocanu Florentina, care le-a vorbit despre crearea îngerilor, despre ierarhiile îngerești și despre Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, modele de curaj, ascultare și slujire.
16 noiembrie – Pilda samarineanului milostiv
În această duminică, numărul copiilor a rămas constant, 40 de mici participanți fiind prezenți la Sfânta Liturghie. La cateheză, doamna profesor de religie Duță Maria le-a explicat Pilda samarineanului milostiv, subliniind importanța iubirii aproapelui.
Pentru că începuseră repetițiile pentru serbarea dedicată Zilei Naționale a României, copiii au confecționat coronițe tricolore, încărcate de simbolism și mândrie națională.
23 noiembrie – Intrarea Maicii Domnului în biserică
Această duminică a adus la biserică 54 de copii, care au luat parte cu bucurie la Sfânta Liturghie. Cateheza a avut ca temă Intrarea Maicii Domnului în biserică, un moment plin de lumină și curăție. La partea practică, copiii au decorat linguri de lemn, „îmbrăcându-le” în costume tradiționale, activitate ce a stârnit entuziasm și multe zâmbete.
30 noiembrie – Bucuria sărbătorii Sfântului Apostol Andrei
Ziua de 30 noiembrie, mare sărbătoare în parohie, a reunit 55 de copii la Sfânta Liturghie. Părintele paroh Mocanu Tatian le-a adresat un frumos cuvânt de învățătură, iar după slujbă copiii au oferit parohienilor un moment artistic plin de emoție: au interpretat cântece tradiționale, vocal și la chitară.
Serbarea s-a încheiat cu o surpriză dulce – tort de post – iar copiii și-au urat unii altora „La mulți ani!”, întărind prietenia și comuniunea dintre ei.
Luna noiembrie a fost, și anul acesta, una de poveste în Parohia Feteștii Noi, în care copiii grupului de cateheză Gaudium au îmbinat rugăciunea cu joaca, învățătura cu tradiția și fapta bună cu bucuria de a fi împreună. Dumnezeu să-i ocrotească și să le răsplătească dragostea cu care vin duminică de duminică la biserică!
































