Activitățile catehetice și recreative din parohia „Înălțarea Domnului” Mihail Kogălniceanu, desfășurate în luna decembrie

         Luna decembrie în parohia noastră a debutat cu împodobirea bradului din biserica parohială, care a devenit deja o tradiție mult așteptată. Pe data de 1 decembrie după săvârșirea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum, copiii grupului de cateheză au împodobit bradul cu ornamentele pe care le-au confecționat la atelierele de creație și au cântat colinde cu  părintele paroh Roșu Lucian. Părinții și bunicii care i-au însoțit le-au citit  povești și ghicitori creștine, astfel devenind o activitate interactivă pentru toți cei prezenți. Fiind și ziua națională a României, copiii au primit fișe de lucru care să îi ajute să cunoască simbolurile naționale ale țării noastre (drapelul, imnul, stema).

         Pe data de 5 decembrie 2024, părintele paroh Roșu Lucian a mers la grădinița din localitate, cu daruri pentru cei mici, ce au constat în dulciuri și  iconițe cu Sfântul Nicolae. Copiii au fost foarte încântați de darurile primite, dar și de faptul ca au ascultat povestea Sfântului Nicolae, cel care aduce tuturor dulciuri și jucării în ghetuțe în noaptea de 5 spre 6 decembrie a fiecărui an.

         Pe data de 6 decembrie, copiii de la grădiniță, însoțiți de doamnele educatoare, ca semn de mulțumire pentru darurile primite de la Sfântul Nicolae, au participat la Sfânta Liturghie și s-au împărtășit. De asemenea, s-a format un obicei frumos, ca  elevii  școlii din localitate, însoțiți de cadrele didactice să participe la Sfânta Liturghie. Toți copiii  au primit dulciuri  de la enoriașele parohiei noastre.

         Pe data de 25 decembrie 2024 am fost încântați să îl avem în mijlocul nostru și anul acesta pe Moș Crăciun. Acesta a fost generos cu toți copiii care au participat la Sfânta Liturghie. Ne-am bucurat împreună de colindele cântate de elevii clasei a doua, care au venit însoțiți de domnișoara învățătoare Crăciun Denisa, dar și de colindele frumos interpretate de copiii grupului de cateheză al parohiei noastre.

A consemnat preot paroh Roșu Lucian.