Activități filantropice în parohiile Protopopiatului Fetești pe Trimestrul I

           În perioada ianuarie – martie 2026, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, parohiile din cadrul Protopopiatului Fetești și-au intensificat acțiunile de sprijin social și filantropic, oferind ajutor persoanelor vulnerabile, vârstnice, copiilor și familiilor aflate în dificultate.

           Preoții și voluntarii parohiilor răspund solicitărilor venite de la cei nevoiași ajutând cu produse necesare de hrană pentru 141copii, 545 persoane vârstnice,140 persoane aflate în dificultate,129 persoane cu dizabilități și 23 familii, în valoare totală de 63.190 lei, bani proveniți din colecte, donații, sponsorizări și fonduri proprii. 

          Trimestrul I a evidențiat implicarea responsabilă a clerului și a credincioșilor în viața bisericească precum și spiritul de solidaritate și comuniune în cadrul protopopiatului.

          Activitatea social – filantropică desfășurată la nivelul parohiilor din cuprinsul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, se realizează în conformitate cu Statutul pentru organizare și funcționare a Sistemului de asistență socială din Biserica Ortodoxă Română.

         Mulțumim tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a activităților și ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze in continuare lucrarea pastoral – misionară din parohiile noastre. 

 

 

     A consemnat Spătaru Maria Melania, Tehnician social – Protopopiatul Fetești.