Activități catehetice și creative desfășurate în luna iunie la Parohia Feteștii Noi

În luna iunie, copiii din Parohia Feteștii Noi, Protopopiatul Fetești, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, au participat cu bucurie la o serie de activități educativ-catehetice și creative, desfășurate în cadrul programului parohial dedicat vacanței de vară. Sub îndrumarea preotului paroh și a voluntarilor implicați, fiecare întâlnire a fost o ocazie de învățare, rugăciune și exprimare artistică.

1 iunie – Prima întâlnire din această lună cu copiii a fost în cadrul excursiei cu 40 de participanți la Jurassic Adventure Park, cu transportul asigurat de către Asociația „Bucurie în pediatrie” prin intermediul domnului doctor Lungu Petru Mihail. După excursie, pe malul brațului Borcea am stat cu toții la un picnic unde jocurile și voia bună au fost prezente. 

8 iunie – a doua întâlnire a adunat 30 de copii, care au participat la o cateheză dedicată Praznicului Rusaliilor. După partea catehetică, copiii au realizat un tablou decorativ din flori uscate și materiale reciclabile, învățând astfel despre frumusețea creației și importanța grijii față de mediu.

15 iunie – La cea de-a treia activitate au fost prezenți 35 de copii. Tema catehetică a fost legată de Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. În continuare, părintele Duță Nicolae le-a vorbit celor mici despre apicultură, o activitate practică și educativă, care a stârnit interesul și curiozitatea copiilor. La final, cei mici au realizat un tablou colorat intitulat „Albinuța veselă”, folosind hârtie cartonată colorată.

22 iunie – Activitatea a reunit 40 de copii, care au participat la o cateheză despre Sfinții Români, exemple de credință și curaj. În curtea bisericii, copiii au confecționat un „Trenuleț al vacanței” din cutii de carton îmbrăcate în coli albe și pictate cu entuziasm. Ziua s-a încheiat cu un moment de voie bună: copiii au stors lămâi și au pregătit limonadă, savurând împreună rodul muncii lor.

29 iunie – Ultima activitate din luna iunie a avut ca temă viața Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Cei 37 de copii prezenți au ascultat cu interes povestea vieții acestor doi mari stâlpi ai Bisericii și au realizat, ca activitate practică, o bisericuță confecționată pe suport de carton, cu bețe de înghețată, o lucrare care le-a pus în valoare creativitatea și îndemânarea.

Aceste activități au avut rolul de a-i apropia pe copii de valorile creștine, de comunitatea bisericii și de frumusețea lucrului în echipă. Mulțumim tuturor celor implicați atât în derularea activităților de craft cât și celor care se ostenesc in fiecare duminică să asigure masa caldă tuturor copiilor prezenți și ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să răsplătească dragostea și efortul celor care au făcut posibilă această frumoasă lucrare cu și pentru copii.