În seara zilei de 14 august 2024, credincioșii din parohia Fetești Buliga au serbat înainte-prăznuirea hramului bisericii lor, Adormirea Maicii Domnului.
La invitația preotului paroh Roibu Dănuț, enoriașii s-au adunat la rugăciune, spre a o cinsti cum se cuvine pe ocrotitoarea noastră. La slujba Acatistului au participat preacucernicii preoți Dumitru Marius, Marina Liviu, Voicu Ionuț și Marian Adrian, alături de părintele paroh.
După slujbă, părintele Voicu Ionuț de la parohia Gâldău, a susținut un cuvânt de învățătură, evidențiind viața sfântă a Fecioarei Maria, cea care s-a învrednicit a fi vas ales al lui Dumnezeu, precum și minunile care s-au petrecut atunci când ea s-a mutat la ceruri.
Credincioșii au participat apoi la sfințirea troiței ridicată la intrarea în curtea bisericii de enoriașii parohiei Fetești Buliga.