Activități estivale pentru copiii din parohia Feteștii Noi

Duminică, 14 iulie 2024, în parohia Feteștii Noi, 23 de copii au participat la Sfânta Liturghie, apoi în cadrul catehezei au aflat informații despre Biserica, locaș de închinare. Li s-au prezentat părțile bisericii, apoi au identificat împreună sfinții pictați pe pereții bisericii și scenele biblice.

 

Încă de când am ținut activitatea despre meșteșuguri străvechi le-am promis copiilor că vom spune și povești frumoase românești așa că ne-am dus cu gândul la zicala lui Ion Creangă ,,Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea este veselă şi nevinovată şi drept vorbind, acesta-i adevărul” și ne-am oprit la ,,Punguța cu doi bani”- poveste pe care toți copiii o știau, dar nu au pus-o în scenă vreodată. Ne-am jucat împreună, am imitat toate personajele povestilor, iar la partea practică ne-am confecționat și noi o pușculiță asemănătoare cu a cocoșului năzdrăvan.

 

În ziua de duminică, 21 iulie 2024, copiii au participat la cateheza susținută de doamna profesor de religie Duță Maria cu tema: ,,Sfântul Prooroc Ilie”.

 

Copiii au aflat informații despre viața și activitatea proorocului, dar și informații despre tradițiile românilor în preajma aceste sărbători. O zicală în care majoritatea oamenilor din provincie cred este aceea că după Sfântul Ilie încep ploile.

 

Încântați de informațiile primite, sub îndrumarea doamnei preotese Mocanu Florentina , copiii au vorbit despre circuitul apei în natură, iar la activitatea practică au desenat pe ,,pungi cu fermoar” cu marker permanent negru  nori, bălți, picături de ploaie, iar în pungi au pus cerneală și apă. E uimitor de cât de mult se pot bucura de ceea ce pot realiza singuri si de cât de frumos se pot juca. Nu au lipsit nici baloanele de săpun- toți copii au primit recipiente cu baloane de săpun.

 

În perioada 22 – 24 iulie 2024, 14 copii ai grupului de cateheză, însoțiți de preotul paroh Tatian Mocanu, de doamna preoteasă Elena Florentina Mocanu și de doamna învățătoare Badea Maria au fost în excursie în județul Constanța unde au primit găzduire gratuită la parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța.

 

În timpul celor trei zile copiii au mers la film, la delfinariu și la microrezervație, s-au jucat bucuroși în parcul Tăbăcăriei, au petrecut timp minunat împreună jucându-se în mare și pe plajă și au făcut turul orașului cu autobuzul estival.

 

Serviciu Social

Protopopiate

Știri Recente