Excursie cu copiii grupului de cateheză ai parohiei Feteștii Noi

Pentru 25 de copii din parohia Feteștii Noi, sfârșitul lunii iunie a fost unul plin de activități frumoase. Ei au sărbătorit ziua de duminică într-un mod deosebit. După ce au participat la Sfânta Liturghie, au avut parte de o scurtă lecție de cateheză susținută de către doamna preoteasă, profesor de religie- Duță Maria în care le-a vorbit despre cei doi Sfinți Apostoli Petru și Pavel.

Deoarece în ultima săptămână a lunii iunie s-a sărbătorit și ziua drapelului, au ascultat  legenda tricolorului apoi au confecționat cocarde tricolore din hârtie colorată și au făcut planuri pentru următoarea lună. Bineînțeles că nici gospodinele nu s-au lăsat mai prejos și i-au răsfățat cu gogoși, dar și cu alte dulciuri pregătite în casă.

1 iulie a fost zi de mare bucurie pentru 27 de pitici din cartierul Vlașca, parohia Feteștii Noi. Dis de dimineață, însoțiți de preotul paroh Tatian Mocanu, doamna preoteasă Florentina Mocanu, doamna învățătoare Maria Badea și câteva mămici, au luat trenul către Sinaia. Până la ora 15 au petrecut frumos în parcul de aventură de la Cota 1000, apoi au făcut turul orașului Sinaia cu trenulețul, au vizitat mănăstirea Sinaia, s-au jucat și au cântat în gara Sinaia, iar la miezul nopții s-au întors în Fetești cu capul plin de povești și amintiri minunate.

Related Posts

Sari la conținut