În ziua de vineri, 28 iunie 2024, la biserica parohială „Sfântul Proroc Ilie” din Fetești s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, la inițiativa preotului paroh Marian Adrian și a preoților coslujitori Argatu Iulian și Dicianu Florian, spre folosul duhovnicesc al credincioșilor.
La slujba oficiată în sfânta biserică, a participat părintele Vicar Eparhial Rafil Mâț, înconjurat de un sobor de preoți, slujitori ai Sfintelor Altare din Protopopiatul Fetești, alături de un număr mare de credincioși, dornici să aducă rugăciuni către Dumnezeu, spre tămăduirea sufletească și trupească.
Părintele Vicar Rafail Mâț a ținut un frumos cuvânt de învățătură despre importanța postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, despre postire și jertfirea pentru aproapele.