Manifestări cu prilejul Zilei Armatei la Liceul Carol I din Fetești

În data de 24 octombrie 2023, preoții Argatu-Zaharia Iulian-Sorinel, de la parohia „Sfântul Ilie”-Fetești și Manolache Victor, de la parohia „Sfânta Treime”-Fetești, cu prilejul aniversării Zilei Armatei Române, dând curs invitației pe care am primit-o din partea Liceului Carol I din Municipiul Fetești, am săvârșit Slujba de Tedeum în sala de festivități.

La manifestările culturale ce au avut loc cu acest prilej, au participat cadre didactice și elevi ai liceului, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, domnul primar al Municipiului Fetești, cadre militare de la Unitatea de Aviație Borcea, cadre militare ale S.R.I.

Au fost evocate în alocuțiunile participanților importanța in decursul istoriei a structurilor Armatei române începând din antichitate până în prezent. Elevi din cadrul liceului au prezentat în format PowerPoint alcătuirea armatei ca structură, armele folosite și uniformele purtate începând cu perioada geto-dacă până în prezent. Prin prezența noastră slujitoare am arătat caracterul unitar al poporului cu Biserica Ortodoxă și  mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântarea pe care am putut-o împărtășii credincioșilor noștri și cu acest prilej.

A consemnat preot Argatu -Zaharia Iulian -Sorinel

Related Posts

Sari la conținut