Primul concert al grupului instrumental-vocal Anastasis, al ATOR Săveni în afara țării

În perioada 17-20 septembrie 2023, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vicențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, grupul instrumental-vocal „Anastasis” al Asociației „Tineretul Ortodox Român” Filiala Săveni, Ialomița a susținut un recital intitulat „Dor de țară”, în parohia „Sfântul Mare Mucenic Artemie”, Lonato del Garda/Montichiari, Protopopiatul Lombardia III, din Episcopia Italiei. Tinerii membri ai grupului au interpretat, sub conducerea preacucernicului părinte Jugănaru Florin, o serie de pricesne și cântece patriotice, ce au încântat auditoriul prezent la eveniment.

Preacucernicului părinte Gabriel Pandrea, preotul paroh al parohiei din apropierea lacului Garda, a mulțumit grupului pentru deosebitul eveniment și a ținut să amintească celor prezenți că dorul pe care românii plecați din România îl simt poate fi alinat prin apropierea de Biserică.

În următoarele zile, grupul organizat a vizitat orașele Milano și Veneția, ocazie cu care tinerii s-au putut închina moaștelor Sfântului Ierarh Ambrozie, Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian și au vizitat multe alte obiective turistice precum: Domul din Milano,  Teatrul Scala, Basilica San Marco, și altele.

 

A consemnat Gheorghe Valentin Dănuț

Related Posts

Sari la conținut