Taina Sfântul Maslu pentru credincioșii din parohia Feteștii Noi

În postul Adormirea Maicii Domnului, la ceas de seară, miercuri – 2 august 2023, credincioșii din Parohia Feteștii Noi s-au alăturat preoților pentru a se ruga împreună la Taina Sfântului Maslu pentru sufletele lor și pentru cei dragi. Invitați de preotul paroh Mocanu Tatian, au participat la slujbă preacucernicii preoți: Dumitru Marius, Spătaru Daniel, Marina Liviu și Marian Adrian, alături de părintele pensionar Duță Marin.

Oamenii răspund afirmativ și participă cu bucurie la orice invitație a preotului paroh Mocanu Tatian la rugăciune, iar la sfârșitul Tainei Sfântului Maslu au ascultat atenți îndemnul la dragoste creștinească, la întrajutorare, la săvârșirea faptelor bune. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Spătaru Daniel, preot la parohia Fetești Oraș, iar credincioșii i-au mulțumit pentru răbdarea cu care le-a rostit predica și pentru cuvintele frumoase care vin ca un balsam pentru suflet la sfârșitul unei zile pline de muncă asiduă.

Related Posts

Sari la conținut