Ziua prieteniei sărbătorită în Parohia Feteștii Noi

Activitățile grupului de cateheză din Parohia Feteștii Noi devin cu fiecare săptămână tot mai fascinante, atât pentru învățăcei cât și pentru adulți.

Ziua internațională a prieteniei, 30 iulie, a fost sărbătorită, după participarea la Sfânta Liturghie, într-un mod atractiv și interactiv de cei 23 de copilași prezenți la slujbă, dar și de părinți și de bunici. Invitata noastră specială a fost doamna Veronica Iani, scriitor și ilustrator de cărți pentru copii.

După ce copiii au mâncat împreună, ei au participat la atelierul de povești Spune-mi o poveste pentru suflet, susținut de Veronica Iani. Scriitoarea i-a făcut pe toți cei prezenți, copii și adulți, să fie martorii unor întâmplări amuzante la început, apoi din ce în ce mai dramatice din cartea Pițigoiul. Ei nu au fost doar niște spectatori pasivi, ci au devenit participanți activi în poveste. Rând pe rând, copiii au interpretat personaje din povestire, putând astfel să analizeze mai ușor comportamentul pițigoiului și modul în care acesta trece de la egoism la sacrificiu, dar și felul în care un prieten adevărat ar trebui să se comporte.

Ca parte practică a acestei activități, sub atenta îndrumare a doamnei Veronica Iani, a doamnei învățătoare Badea Maria, a doamnelor preotese Duță Maria și Mocanu Florentina și a doamnei educatoare Necula Valerica cei mici au realizat împreună copacul prieteniei, pe care au descris, printr-un cuvânt, comportamentul prietenului ideal, și au confecționat brățara prieteniei din mărgeluțe.

La sfârșitul activității, toți copiii au primit gratuit cartea Pițigoiul scrisă de Veronica Iani și de Eliza Maria Cloțea, dar și câte o figurină pițigoi din partea doamnei Luminița Zaharia, ca amintire a acestei activități.

Cu toții au plecat acasă încântați de prilejul de a petrece clipe minunate împreună și nu s-au lăsat până nu i-au smuls doamnei Veronica Iani promisiunea că va reveni să mai țină astfel de ateliere de lectură în parohie.

Spune-mi o poveste pentru suflet este un proiect de educație a caracterului prin intermediul poveștilor, proiect inițiat și dezvoltat de Asociația Spune-mi o poveste pentru suflet, al cărei președinte este profesoara Ioana Revnic.

Related Posts

Sari la conținut