Parohia Platonești și-a sărbătorit ocrotitorii

Duminică 21 mai 2023, când sunt prăznuiți Sfinții întocmai cu Apostolii Împărați Constantin și Maica sa Elena, biserica Parohiei Platonești și-a serbat ocrotitorii spirituali.

La invitația părintelui paroh Pavel Titel, s-au aflat în mijlocul credincioșilor săvârșind Sfânta Liturghie, preoții Neagu Cristian Marian de la parohia „Sfinții Arhangheli” Lăcusteni, Vasile Alecu de la parohia „Sfinții Voievozi” Țăndărei, Marian Adrian  de la parohia „Sfântul Ilie” Fetești și părintele capelan Marina Adrian Liviu, de la Spitalul Municipal „Anghel Saligny” Fetești, fiu al satului și fost cântăreț al acestei parohii timp de 17 ani.

Alături de preoți și credincioși, au fost prezenți la această sărbătoare a satului și autoritățile locale reprezentate de domnul primar Florinel Negraru, cât și fii ai satului invitați de părintele paroh.

La momentul predicii, părintele Marina Adrian Liviu a vorbit celor prezenți despre viața și activitatea Sfinților Împărați, îndemnând la imitarea acestora, cât  și la rugăciunea neîntreruptă pe care orice credincios trebuie să o facă, pentru a se bucura de mijlocirea și dragostea Sfinților.

A urmat slujba Parastasului pentru cei trecuți la Domnul, preoți slujitori, cântăreți și membrii ai Consiliului Parohial.

Prin  dragostea și bunăvoința domnului Primar, a urmat o agapă pentru toți cei prezenți  la sărbătoarea hramului, în incinta Căminului Cultural.

Părintele paroh Pavel Titel a invitat de asemenea și un fiu al satului, pe domnul Nicolae Pavel, cântăreț de muzică populară, care împreună cu alți doi interpreți au susținut un recital impresionant, îmbinând nostalgic reprezentarea satului și a locurilor natale, cu bucuria comuniunii alături de ceilalți fii ai localității Platonești.

 

A consemnat

Preot paroh  Pavel Titel

Related Posts

Sari la conținut