„Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui. Mărturisiți-vă deci unul altuia păcatele și vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 14-16).
Taina Sfântului Maslu poate fi socotită o Taină a comuniunii, întrucât nimeni nu se roagă doar pentru sine, ci toți (și) pentru ceilalți, fie prezenți, fie că se află pe patul suferinței, la spital, ori acasă, astfel ca in data de 29 martie 2023, preoții din Cercul Pastoral Făcăeni s-au unit în rugăciune și au săvârșit Taina Sfântului Maslu la parohiile Bordușani și Maltezi din Protopopiatul Fetești.
Rugăciunea a început la parohia Bordușani de la ora 8:00, alături de credincioșii din parohie veniți pentru a dobândi însănătoșirea trupească și sufletească dar cu prioritate, însănătoșirea sufletească, fără de care cea trupească nu-i posibilă și nici nu are valoare în planul mântuirii. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Nicușor Cezar Cloșcă de la parohia Făcăeni, care le-a vorbit celor prezenți despre importanta credinței si rugăciunii in planul folosului sufletesc și trupesc.
De la ora 10:00, credincioșii de la parohia Maltezi adunați în Sfânta Biserică, s-au rugat alături de preoții prezenți, pentru tămăduirea trupească și sufletească a lor și celor apropiați. Părintele Răican George de la Parohia Bordușani, a rostit un cuvânt de învățătură, explicându-le celor prezenți importanta păstrării sfintei tradiții în virtutea influențelor societății secularizate în care trăim, cu privire la post și rugăciune.
A consemnat preot Răican George