Comuniune în rugăciune la Parohiile Găița și Făcăeni

Urmând îndemnului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, „unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu”(Matei 18,20), preoții din Cercul Pastoral Făcăeni s-au unit în rugăciune și au săvârșit Taina Sfântului Maslu la parohiile Găița și Făcăeni în data de 22 martie 2023.

Rugăciunea a început la parohia Făcăeni de la ora 8:00, alături de credincioșii din parohie veniți pentru a dobândi sănătate trupească și sufletească. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Dorin Corbu de la parohia Bordușani, care le-a vorbit celor prezenți despre asumarea Crucii lui Hristos.

De la ora 10:00, credincioșii de la parohia Găița adunați în Sfânta Biserică, s-au rugat alături de preoții prezenți, pentru tămăduirea trupească și sufletească a lor și celor apropiați. Părintele Răican George de la Parohia Bordușani, a rostit un cuvânt de învățătură, explicându-le celor prezenți despre folosul postului în viața noastră.

A consemnat preot Spătaru Daniel

Related Posts

Sari la conținut