Miercuri, 8 Martie 2023, cu ajutorul Tatălui Ceresc, în Biserica Parohiei Ștefan Cel Mare a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de către preoții din cercul pastoral Borcea-Ștefan cel Mare. La această Sfântă Slujbă, au participat activ o mulțime de credincioși, atât din parohie cât și din împrejurimi.
În cuvântul de învățătură, părintele Piperea Ciprian de la Parohia Stațiunea Mărculești a subliniat importanta postului și a împărtășirii cât mai dese cu Sfântul Trup și Scumpul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, mai ales acum, când suntem în Postul Mare. În Taina Sfântului Maslu, a spus părintele Ciprian, se împărtășește credinciosului bolnav în chip nevăzut harul tămăduirii sau ușurarea durerii trupești, al întăririi sufletești și al iertării de păcate prin ungerea cu untdelemn sfințit, însoțită de rugăciunile preoților. Practicarea Tainei se regăsește în Biserică încă din perioada apostolică, fiind atestată în Sfânta Scriptură in Epistola lui Iacov:
„De este cineva bolnav, să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și-l va ridica pe el Domnul, iar de va fi făcut păcate, se vor ierta lui“ (Iacov 5, 14-15).
În încheiere, preoții parohiei gazdă – Ștefan Cel Mare, Pr. Paroh Ionel Gabriel Buliga si Pr. Manole Marian au mulțumit credincioșilor pentru participarea la această Sfântă Taină izvorâtoare de tămăduiri trupești și sufletești.
A consemnat Pr. Zăldoiu Nelu