„Copilăria este inima tuturor vârstelor” spunea Lucian Blaga, iar acest citat s-a dovedit încă o dată adevărat în vara aceasta, când copiii grupului de cateheza și
An: 2022
Ziua de vineri, 5 august 2022, a reprezentat pentru Parohia „Sfântul Ilie” din oraşul Feteşti, Protopopiatul Feteşti, prilej de rugăciune și de întărire duhovnicească. Soborul
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, un grup de credincioși ai Parohiei „Sfântul Ilie” din Fetești, însoțiți de părintele paroh Marian Adrian
În ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, biserica Bazei 86 Aeriană Borcea și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un
Ca în fiecare an, Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Municipiul Fetești, Protopopiatul Fetești și-a sărbătorit ocrotitorul, pe cel ce a fost „înger în trup
În zilele de 11 și 12 iulie 2022, în orașul Victoria din județul Brașov, s-a organizat Festivalul internațional de toacă și clopote, intitulat „Cântecul care
Protopopiatul Fetești, prin Biroul de Asistență Socială a organizat pe toată perioada vacanței școlare de vară, cea de a V-a ediție a Cubului de vacanță,
Marți, 12 iulie 2022, s-a desfășurat la sediul Protopopiatului Fetești, ședința administrativă lunară a preoților. Din partea Centrului Eparhial, a participat ca delegat Preacucernicul părinte
Parohia „Sfânta Treime” Fetești, Protopopiatul Fetești, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, organizează în ziua de 10 august 2022, ora 12:00, licitație în vederea adjudecării lucrărilor de
Marți, 14 iunie 2022, s-a desfășurat la sediul Protopopiatului Fetești, ședința administrativă lunară a preoților. Din partea Centrului Eparhial, a participat ca delegat preacucernicul părinte