Sfântul Ierarh Nicolae prăznuit la Parohia Făcăeni

În ziua de 6 decembrie 2022, Parohia Făcăeni și-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Prăznuirea a început în ajun, când s-a săvârșit acatistul Sfântului Nicolae, alături de membrii cercului pastoral Făcăeni. La Sfânta Liturghie s-au rugat alături de credincioși și autoritățile locale, preotul Ionel Gabriel Buliga, de la parohia Ștefan cel Mare și preoții: Năstase Valentin, Tudor Ion de la Parohia Făcăeni, Spătaru Daniel de la Parohia Găița, Cloșcă Nicușor Cezar, de la Parohia Progresu și preotul pensionar Dumitru Ștefan. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Ionel Gabriel Buliga, ce a vorbit celor prezenți despre milostenia făcută după exemplul Sfântului Nicolae.

La sfârșitul slujbei, elevii Școlii Gimnaziale Făcăeni, îndrumați de doamnele profesoare Ana Maria Ungureanu și Țepeluș  Ana, au susținut un recital de colinde și au primit din partea parohiei cadouri.

După slujba de pomenire a ctitorilor și a celor adormiți a urmat o agapă pentru toți cei prezenți.

A consemnat Pr. Spătaru Daniel

Related Posts

Sari la conținut