07 OCTOMBRIE 2022 – PROCESIUNE CU MOAȘTELE SFÂNTULUI IERARH NICOLAE

07 OCTOMBRIE 2022

PROCESIUNE  CU MOAȘTELE SFÂNTULUI IERARH NICOLAE

  

COMUNICAT  DE  PRESĂ

 

 

 

În perioada 07 – 09 octombrie 2022, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Fetești, în colaborare cu Primăria Municipiului Fetești organizează o Procesiune Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae aduse de la Parohia Amara, spre închinarea și binecuvântarea credincioșilor.

 

Calendarul evenimentelor va cuprinde:

Vineri, 07 octombrie 2022:

Începând cu ora 16:00, va avea loc primirea Raclei cu Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, în fața Parcului Mare al Municipiului Fetești, de către Părintele Protopop Pătărlăgeanu Marian și de soborul de preoți, alături de credincioși. Se va pleca într-o procesiune pe ruta Strada Călărași, prin fața bisericii „Sfânta Treime” și a bisericii Fetești Gară I, apoi se va opri la biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Fetești Gară II, din cartierul Coloniști, unde racla va fi depusă într-un baldachin special amenajat, în curtea sfântului lăcaș, spre binecuvântarea tuturor credincioșilor.

 

Programul liturgic:

 

  • Vineri, 07 octombrie 2022:

De la ora 17:30Slujba de Te Deum;

De la ora 18:30 –  Taina Sfântului Maslu.

 

  • Sâmbătă, 08 octombrie 2022:

De la ora 08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie;

De la ora 16:00 slujba Vecerniei;

De la ora 17:00 – Taina Sfântului Maslu.

 

           

  • Duminică, 09 octombrie 2022:

Începând cu ora 09:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, alături de un ales sobor de preoți și diaconi.

La acest moment festiv, pe lângă credincioșii prezenți, vor participa și reprezentanți ai autorităților locale și județene.

Racla cu Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae va rămâne spre închinare până duminică, 09 octombrie 2022, ora 24:00.

 

Biroul de Presă

al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor

birpresesc@yahoo.ro

Related Posts

Sari la conținut