Duminică, 14 august 2022, în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Coloniști al Municipiului Fetești, s-a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia, urmate de Prohodul Maicii Domnului.
La slujbă au participat preacucernicii preoți: Niță Gheorghe, Niță Lucian, Păun Nicolae, Păun Mihail, Manolache Victor, Argatu Iulian, Brateș Alexandru și Mocanu Tatian.
În cuvântul de învățătură, părintele Mocanu Tatian le-a vorbit credincioșilor prezenți despre smerenia Maicii Domnului, toată viața ei nefiind decât viața lui Hristos, apoi i-a îndemnat pe cei prezenți să se roage cu credință și nădejde Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care este nădejdea și folositoarea credincioșilor.
A consemnat Preot Niță Lucian parohia „Adormirea Maicii Domnului „Fetești Gară II